Agent de securitate

AGENT DE SECURITATE

Cod N.C.: 5169.1.3

Tip curs: autorizat, calificare

Atestare: certificat de calificare eliberat de MMFPS si MECT si certificat de competente

Agentul de securitate, potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, cu modificările și completările ulterioare și normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 301/2012, este ocupația de bază în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și se dobândește  prin absolvirea cursului de calificare de bază “Agent de securitate”.

Obiective:

  • însuşirea de către cursanţi a cunoştinţelor din domeniul pazei persoanei, a obiectivelor, bunurilor şi valorilor;
  • formarea şi dezvoltatea deprinderilor specifice, în scopul îndeplinirii la un nivel calitativ superior a misiunilor specifice serviciului de pază;
  • formarea şi fixarea deprinderilor necesare utilizării mijloacelor de pază şi a mijloacelor de autoapărare din dotare, în diverse situaţii;
  • însuşirea prevederilor actelor normative în vigoare care reglementează activitatea de pază;
  • creşterea rezistenţei fizice şi psihice la efort prelungit, în condiţii normale şi de stres;
  • stăpânirea unor procedee de bază în domeniul autoapărării.

Obiective exprimate in competente profesionale, tematica (conform standard ocupational / standard de pregatire profesionala); tematica: - gestionarea resurselor materiale din dotarea postului de pază;

- completarea documentelor specifice serviciului de securitate;

- asigurarea ordinii de securitate în obiectiv;

- rezolvarea incidentelor de securitate;

- asigurarea informării operative privind ordinea de securitate în obiectiv.

Durata: 360 de ore (3 luni), din care: 60 de ore pregatire teoretică si 300 de ore pregatire practică

Program de desfasurare: de luni pana joi, orele 16:30 – 20:30

Conditii minime de participare:  studii generale

Costul cursului:

  • 420 lei/persoana
  • Taxa examen 50 lei (TVA inclus)

Mod de plata: integral, inainte de inceperea cursului

Platile se fac in lei, la sediul CCI sau in contul RO46RNCB0205044858750001, deschis la BCR Ploiesti

Locatia:  partea teoretica la sediul Camerei de Comert si Industrie Prahova, str. Cuza Voda, nr.8, partea practica la firme de profil

Obs: Cursul este organizat de CCI Prahova, derulat in colaborare cu SC A.I.D. PROTECT SRL Ploiesti