Dezbaterea « Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti » 22 noiembrie 2017

Miercuri, 22 noiembrie 2017, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Dl. Aurelian Gogulescu a participat la dezbaterea intitulata « Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti », organizata de Primaria Municipiului Ploiesti in colaborare cu Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti si gazduita in Aula Universitatii  ploiestene. Invitat de onoare al evenimentului - personalitatea care a tutelat aceasta dezbatere, a fost E.S. Dl. Klaus Iohannis, Presedintele Romaniei.

Cu acest prilej, a fost lansat proiectul « Ploiesti – Citadela viitorului ». Au participat parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai societatii civile, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai celui universitar.

In discursul sau , Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa conceptului de ”oraş smart”, despre care a spus că ”are un potenţial uriaş de a transforma cu adevărat România într-o ţară prosperă”. 

Au luat cuvantul Rectorul UPG Ploiesti – Dl. Mihai Pascu Coloja, Primarul Municipiului Ploiesti  -     Dl. Adrian Florin Dobre si Prorectorul UPG Ploiesti - Dl. Mihai Minescu.

In cadrul dezbaterii care a avut loc cu acest prilej, Presedintele CCI Prahova a creionat profilul economic al Municipiului Ploiesti in cateva date sugestive adresand, totodata,  Presedintelui Romaniei o intrebare legata de viitorul smart al orasului Ploiesti, al economiei acestuia,  in perspectiva epuizarii in perspectiva medie a rezervelor de combustibili fosili. Cu acest prilej, Presedintele CCI Prahova a inmanat Presedintelui Romaniei o placheta aniversara cu ocazia marcarii a 160 ani de traditie petroliera prahoveana si romaneasca, precum si monografia CCI Prahova.