Conferinţa de Diseminare a Proiectului Dezvoltare Antreprenorială şi Relaţionare în Mediul de Afaceri - D.A.R.M.A. (Ploiesti, 28 februarie 2013)

Camera de Comert si Industrie Prahova a organizat joi, 28 februarie 2013,  Conferinta de Diseminare a Proiectului „Dezvoltare Antreprenoriala si Relationare in Mediul de afaceri”- D.A.R.M.A., proiect finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si implementat de Camera de Comert Industrie si Agricultura Botosani, in parteneriat cu CCI Bacau, CCI Suceava, CCIA Vrancea si Asociatia pentru Integrare si Dezvoltare Comunitara INDECO din Iasi.

La eveniment au participat 54 de reprezentanti ai mediului de afaceri prahovean, ai administratiei Publice locale si ai institutiilor deconcentrate si ai mass-media locala si regionala.

Lucrarile seminarului au fost dechise de reprezentantul gazdelor, dna. Alexandra Petre, Director al Directiei Promovare, Comunicare si P.R. la CCI Prahova, care a adresat un cuvant de bun-venit participantilor la eveniment. Din partea autoritatilor publice locale a luat cuvantul in continuare dl. Codrut Constantinescu, Consilier Integrare Europeana, in cadrul Institutiei Prefectului Judetului Prahova. In continuare, dl. Dorin Romeo Floares, Presedintele CCIA Botosani si totodata Manager al Proiectului a realizat o prezentare generala a proiectului. Dna Ioana Secara, Consultant Birouri de Dezvoltare Antreprenoriala in cadrul Proiectului, a facut o prezentare pe  slide-uri a rezultatelor proiectului  D.A.R.M.A. pana la momentul de fata.

In cea de-a doua parte a seminarului a avut loc o interesanta sesiune de intrebari si raspunsuri la care au participat cu interes invitatii prezenti la eveniment. Membrii echipei de implementare a Proiectului a raspuns cu mult profesionalism tuturor intrebarilor si problemelor ridicate, dovedind ca Proiectul D.A.R.M.A. se bucura de un real interes.