„Mediul de afaceri față în față cu dilemele juridice și fiscale ale anului 2014” Seminar realizat in colaborare cu firma Schoenherr Romania - 12 iunie 2014

In seria de actiuni realizate de catre Camera de Comert si Industrie Prahova in parteneriat cu companii de consultanta  de marca, in vederea informarii firmelor prahovene, CCI Prahova a organizat in data de 12 iunie 2014 la Sala “Europa” de la sediul sau, seminarul pe tema “Mediul de afaceri față în față cu dilemele juridice și fiscale ale anului 2014”.

Actiunea a fost realizata in parteneriat cu Schoenherr, una din firmele de avocatura de top din Europa Centrala. Schoenherr are un impresionant portofoliu de clienti in industria de petrol si gaze, retail, asigurari, finante-banci, bunuri de larg consum, imobiliare, constructii, IT precum si in energía regenerabila (parcuri eoliene, solare etc).

Evenimentul organizat de CCI Prahova s-a bucurat de prezenta a 24 de participanti, membri ai comunitatii prahovene de afaceri.

Agenda de lucru a seminarului a cuprins prezentari realizate de expertii Schoenherr Romania pe teme privind  aspectele sensibile la negocierea și semnarea contractelor; cererea și oferta în lumina Noului Cod Civil; clauzele de diminuare a riscurilor; aspecte concurentiale si de dreptul contractelor; activitatea Consiliului Concurentei;  moduri de prevenire a riscurilor legate de concurenta neloiala; strategia fiscala pentru anii 2014 – 2015 - măsuri de reducere a fiscalității, creșterea colectării, combaterea practicilor fiscal ilicite; Facilitățile fiscale pentru investitori; Inspectiile fiscale. Prezentarile celor 4 lectori ai Schoenherr Romania au fost punctate cu intrebari si probleme ridicate de reprezentantii firmelor.