Vizita E.S. Dna. Riva Ganguly Das, Ambadasor al Indiei in Romania - 13 noiembrie 2015

In data de 13 noiembrie 2015, Camera de Comert si Industrie Prahova a organizat vizita in judetul Prahova a E.S. Dna. Riva Ganguly Das, Ambasador al Indiei in Romania, care a fost insotita de Dl. Ravi Chander, Prim-Secretar pe Probleme Comerciale.

Aceasta a fost prima vizita efectuata  de catre E.S. Dna Ambasador de la momentul preluarii mandatului in Romania in luna iulie a acestui an.

Intalnirea de la sediul Camerei de Comert si Industrie Prahova, unde au participat reprezentantii a 6 companii prahovene a cuprins discutii privind oportunitati de colaborare bilaterala in urmatoarele domenii : industria de petrol si gaze – transport produse petroliere, proiectare rafinarii, ambalaje din hartie, ambalaje industriale din lemn pentru marfuri la export, imobiliare, energie, etc.

A fost discutata posibilitatea organizarii de misiuni economice comune si de interactiuni intre comunitatile de afaceri din cele doua tari , precum si implementarea Acordurilor de Cooperare deja existente intre CCI Prahova si organisme similare din India  si semnarea unora noi. In baza Acordului de Cooperare deja existent intre CCI Prahova si Federatia CCI din India, au fost prezentate evenimentele organizate anual de aceasta institutie,  cu accent pe evenimentul Petrotech, care va avea loc la sfarsitul anului viitor in India, destinat industriei de petrol si gaze.

De asemenea a fost punctata posibilitatea colaborarii  la nivelul institutiilor de invatamant in domeniul industriei de petrol si gaze – Pandit Deendayal Petroleum University din India (PDPU) si UPG  Ploiesti.

Intalnirea de la sediul CCI Prahova a fost  urmata de o vizita la sediul Palatului Administrativ, unde E.S. Dna. Riva Ganguly Das a avut ocazia de a se intalni cu Dna Rodica Paraschiv, Prefectul Judetul Prahova, discutandu-se oportunitati de colaborare la nivel institutional, administrativ, social si cultural.